Cu fruntea până la pământ,
Căzută jos, Stăpâne,
Ofrandă-Ți duc, tăcând adânc... -
Îndură-Te de mine...

Nici nu pricep deplin, deplin
Cât de pierdut sunt încă,
Lipsit de Harul Tău Divin
Din Jertfa Ta adâncă...

Și nici nu-mi văd cu-adevărat
Amara sărăcie,
Când nici un picur n-am gustat
Dulceața Ta cea vie...

Și nici nu-mi simt sfâșietor
A sufletului sete
De-al Vieții Veșnice Izvor,
De Dor să mă îmbete...

Și n-am aflat nici pân' acum
C-așa de rupt sunt, Tată,
De-al Desfătării Dulce Drum,
De Viața-ndestulată...

Că-n Tine-i Viață din belșug
Și Bucurii supreme...
Dar l-al amărăciunii jug
Sunt rob de-atâta vreme...


Cu fruntea până la pământ,
Căzută jos, Părinte,
Ofrandă-Ți duc, plângând adânc... -
O, nu Te du 'nainte...

Făr' să mă iei duios la piept,
Să Te cunosc de-aproape...
Cu fruntea-n pulbere aștept
Și ochi scăldați în ape...

Căci Viață vreau din Viața Ta,
Din Tine Bucurie... !
Belșug ce n-am putut visa
Te rog să-mi dai și mie... !

Amin.